World of Metin

Ieşirea Greciei din zona euro pare tot mai posibilă: "Acropole, adio - de ce ar trebui ca Grecia să părăsească euro". Europa a început să calculeze consecinţele

View previous topic View next topic Go down

Ieşirea Greciei din zona euro pare tot mai posibilă: "Acropole, adio - de ce ar trebui ca Grecia să părăsească euro". Europa a început să calculeze consecinţele

Post by Ghioala Andrada on Mon May 14, 2012 4:50 am

Tensiunile politice din Grecia au adus în prim plan posibilitatea ieşirii din zona euro, Europa începând să estimeze consecinţele unei astfel de decizii, iar Der Spiegel deschide ediţia de luni cu un material intitulat "Acropole, adio - de ce ar trebui ca Grecia să părăsească euro".
Negocierile politice de la Atena vor continua luni, intermediate de preşedintele Karolos Papoulias, după ce partidul de extremă stânga Syriza, care a reuşit să obţină locul al doilea la alegerile generale din 6 mai, a refuzat să susţină un guvern de uniune naţională care ar sprijini programul convenit cu instituţiile financiare internaţionale.

Cele două partide dominante din Grecia, care susţin acordul cu UE şi FMI, nu au reuşit să obţină împreună majoritatea parlamentară.

Grecia se apropie astfel de o nouă rundă de alegeri anticipate, iar posibilitatea ieşirii ţării din zona euro nu mai reprezintă un subiect tabu în Europa.

Plecarea Greciei "nu ar fi neapărat fatală, dar nu este deloc atractivă", a declarat sâmbătă Patrick Honohan, membru în Consiliul Guvernatorilor Băncii Centrale Europene, potrivit Bloomberg.

Ieşirea Greciei din zona euro este posibilă din punct de vedere tehnic, dar ar aduce daune monedei euro, a adăugat el.

Ministrul german al Finanţelor, Wolfgang Schaeuble, a reiterat, într-un interviu acordat Suddeutsche Zeitung, că statele UE care vor ca Grecia să respecte măsurile de austeritate nu pot forţa statul să stea în zona euro.

Dezbaterea creştere economică versus austeritate se va plasa în centrul discuţiilor din următoarele zile dintre proaspăt alesul preşedinte al Franţei, Francois Hollande, şi cancelarul german Angela Merkel.

Hollande a fost promovat de Partidul Socialist şi şi-a bazat campania electorală pe promisiuni privind creşterea economică şi renegocierea pactului fiscal al UE, în timp ce Merkel şi-a impus în ultimii doi ani politica de austeritate în UE.

Miniştrii Finanţelor din zona euro se vor reuni luni la Bruxelles, iar discuţiile vor fi, probabil, monopolizate de situaţia din Grecia şi de posibilitatea ieşirii statului din zona euro, opţiune care a trecut în centrul dezbaterii privind criza, fapt subliniat şi pe prima pagină a Der Spiegel.

Der Spiegel, una dintre cele mai importante publicaţii europene, deschide ediţia de luni cu un material intitulat "Acropole, adio - de ce ar trebui ca Grecia să părăsească euro".

Printre principalele puncte subliniate de Der Spiegel este posiblitatea ca UE să continue să finanţeze Grecia chiar şi în cazul plecării statului din zona euro.

Comisia Europeană nu ia în calcul relaxarea condiţiilor din acordul cu Grecia, a declarat duminică purtătorul de cuvânt al CE Amadeu Altafaj, dezminţind o ştire transmisă anterior de Real News Atena.

Totodată, oficialii băncilor centrale din Europa discută posibilitatea ieşirii Greciei din zona euro şi strategii pentru a face faţă consecinţelor, a declarat vineri Per Jansson, viceguvernator al băncii centrale a Suediei.

Comisarul european pentur Economie şi Politică Monetară, Olli Rehn, a declarat că zona euro este mai rezistentă decât acum doi ani la o posibilă plecare a Greciei.

"Cred în continuare că Grecia poate rămâne în zona euro şi poate găsi o modalitate de a se asigura că-şi va respecta angajamentele. Ar fi mult mai rău pentru Grecia şi pentru cetăţenii ei, în special pentru cei mai săraci, decât pentru restul Europei. Şi Europa ar suferi, dar Grecia ar suferi mai mult", consideră Rehn.

Guvernul de la Atena ar rămâne fără bani la începutul luni iulie dacă creditorii externi ar hotărî să nu distribuie următoarea tranşă din programul de finanţare externă, potrivit unui raport prezentat săptămâna trecută de Bank of America Merrill Lynch.








Ghioala Andrada
Global Mod
Global Mod

Posts : 730
Reputation : 5
Join date : 19/01/2012
Age : 18
Location : Hunedoara

View user profile

Back to top Go down

Re: Ieşirea Greciei din zona euro pare tot mai posibilă: "Acropole, adio - de ce ar trebui ca Grecia să părăsească euro". Europa a început să calculeze consecinţele

Post by A.Levine on Mon May 14, 2012 12:11 pm

Pai sa iese odata!
Daka era Romania in locul ei sigur iesea de mult!

A.Levine
Administrator
Administrator

Posts : 931
Reputation : 0
Join date : 19/10/2010
Age : 18
Location : Hunedoara

View user profile http://world-of-metin.big-forum.net

Back to top Go down

Re: Ieşirea Greciei din zona euro pare tot mai posibilă: "Acropole, adio - de ce ar trebui ca Grecia să părăsească euro". Europa a început să calculeze consecinţele

Post by B.o.B on Tue May 15, 2012 7:50 am

Bine zis pe noi ne sutau e mult

B.o.B
Membru
Membru

Posts : 101
Reputation : 0
Join date : 20/01/2012
Location : Hunedoara

View user profile

Back to top Go down

Re: Ieşirea Greciei din zona euro pare tot mai posibilă: "Acropole, adio - de ce ar trebui ca Grecia să părăsească euro". Europa a început să calculeze consecinţele

Post by Sponsored content Today at 7:35 am


Sponsored content


Back to top Go down

View previous topic View next topic Back to top


 
Permissions in this forum:
You cannot reply to topics in this forum