World of Metin

MANIFESTUL UNEI ELEVE care a picat în vară BAC-ul cu 3,50 şi a luat în toamnă 9,65: "Trebuie să învăţăm cum să pierdem. Sinuciderea nu e o soluţie"

View previous topic View next topic Go down

MANIFESTUL UNEI ELEVE care a picat în vară BAC-ul cu 3,50 şi a luat în toamnă 9,65: "Trebuie să învăţăm cum să pierdem. Sinuciderea nu e o soluţie"

Post by Ghioala Andrada on Thu May 17, 2012 1:32 pm

A picat bacul, dar a învăţat o lecţie de viaţă. Alina-Cristina Georgescu, din Feteşti (Ialomiţa), a luat 3,50 la limba şi literatura română, în prima sesiune a examenului de bacalaureat. Şi-a sacrificat vara, timp în care s-a pus pe învăţat şi a făcut meditaţii chiar şi de câte trei ori pe săptămână, iar rezultatele s-au văzut ieri, când s-au afişat notele din cea de-a doua sesiune: a luat 9,65 la română şi a avut cea mai mare medie din tot judeţul.
"Trebuie să învăţăm cum să pierdem şi mai ales cum să ne mobilizăm şi să câştigăm lupta care la prima vedere pare pierdută", a scris Alina, pe adresa redacţiei.
Contactată de gândul, ea a povestit şi cum a reuşit să facă acest lucru şi să ia, la sesiunea din toamnă, cu şase puncte mai mult decât luase în vară.
"Am fost uimită când am văzut că am picat, pentru că ştiam că am abordat toate subiectele, nu perfect, dar nici să-l pic. Am făcut contestaţie, dar nota a fost identică. Recunosc, însă, că nu am învăţat exagerat de mult", a declarat Alina, pentru gândul.
Despre diferenţa uriaşă dintre cele două note, Alina spune: "Acum, am reuşit să iau nota asta numai muncind. Am făcut meditaţii, chiar şi de trei ori pe săptămână".
Cât despre planurile de viitor, eleva din Feteşti spune că ar vrea să studieze limbile străine. "M-ar atrage şi ASE-ul, dar nu ştiu dacă mai au locuri", spune Alina.
"Mulţi profesori nu-şi dau interesul"
Redăm mai jos integral scrisoarea trimisă de Alina-Cristina Georgescu pe adresa gândul:
"Trebuie să recunosc că noi (n.r. elevii) suntem vinovaţi, într-o anumită măsură, de rezultatele noastre. Însă nu putem ascunde faptul că nu se mai face şcoală aşa cum ar trebui. Mulţi profesori nu îşi dau interesul să-i înveţe şi pe alţii ceea ce ştiu ei. Şi totuşi, elevii sunt singurii acuzaţi pentru rezultatele dezastruoase de la bacalaureatul 2011. Nu instalarea camerelor video este soluţia. Nu cred că elevii ar trebui numiţi analfabeţi pentru faptul că au picat o probă a examenului de bac, atâta timp cât sunt închise nenumărate şcoli din ţară, dar mai ales în situaţia în care foarte mulţi profesori nu reuşesc să treacă examenul de titularizare. Dacă profesorii încearcă să copieze şi sunt eliminaţi din examen pe acest motiv, de ce să-i criticăm pe elevii care fac acelaşi lucru?
Nu profesorul este cel care trebuie să fie un model pentru elevul său? Nu el este cel care trebuie să-l educe şi să-l ajute să se formeze ca om? Rădăcina acestei probleme nu este nici pe departe acolo unde este căutată. Românii nu sunt un popor prost! Deloc! Avem o mulţime de olimpici şi de copii deştepţi, dar nimeni nu este interesat de reuşitele lor. Lucrurile bune nu sunt promovate, românii nu ştiu decât să scoată răul în faţă, să amplifice imaginea negativă pe care ţara numită România o deţine.
Am picat în sesiunea de vară, iar în sesiunea de toamnă am reuşit să obţin o notă la care nici nu mai speram. Nu este uşor să treci prin asta şi mai ales să treci peste un astfel de eşec. Sinuciderea nu este o soluţie, chiar dacă este probabil cel mai uşor mod de a scăpa de visul urât prin care treci. Nu îi putem acuza pe cei care au recurs la acest gest. Este un gest prostesc influenţat, probabil, şi de lipsa susţinerii din familie, de teama a ceea ce pot păţi odată ajunşi acasă şi de ruşinea pe care o simt în faţa celor care le râd în nas. Totul trebuie tratat cu seriozitate, în mod conştient; trebuie să ai încredere în propriile forţe, iar dacă îţi doreşti să ajungi sus, totul este posibil atâta timp cât nu te laşi bătut, cât renunţi la majoritatea distracţiilor de care te poţi bucura în orice moment şi mai ales, atâta timp cât beneficiezi de susţinerea celor din jur.
Este o diferenţă mare între notele din cele două sesiuni ale bacalaureatului, dar satisfacţia este şi mai mare ştiind că a meritat să pierd o vară, a meritat să renunţ la bucuriile şi distracţiile verii doar pentru a obţine ceea ce îmi doream şi pentru a îmi depăşi limitele.
Poate mulţi cred că vorbesc prostii sau că exagerez, dar nimic nu este întâmplător, absolut totul se întâmplă cu un scop! Trebuie să învăţăm cum să pierdem şi mai ales cum să ne mobilizăm şi să câştigăm lupta care la prima vedere pare pierdută.

Ghioala Andrada
Global Mod
Global Mod

Posts : 730
Reputation : 5
Join date : 19/01/2012
Age : 18
Location : Hunedoara

View user profile

Back to top Go down

View previous topic View next topic Back to top


 
Permissions in this forum:
You cannot reply to topics in this forum