World of Metin

Un tânăr de 25 de ani a făcut cu 500 de euro ce nu a putut statul în peste 20 de ani: un site care să reunească toate angajările de la stat

View previous topic View next topic Go down

Un tânăr de 25 de ani a făcut cu 500 de euro ce nu a putut statul în peste 20 de ani: un site care să reunească toate angajările de la stat

Post by Ghioala Andrada on Thu Sep 06, 2012 7:28 am

Cristian Botan, un tânăr de 25 de ani, doctorand al Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA), a avut o idee de business care presupune transparentizarea locurilor de muncă de la stat. Astfel, în luna martie a acestui an prima variantă a site-ului de publicare a locurilor de muncă din sectorul public sau "varianta beta", aşa cum îi spune fondatorul, a fost lansată după o investiţie de 500 de euro.

În acelaşi timp, nicio autoritate sau instituţie publică nu a fost în stare să centralizeze toate locurile de muncă disponibile în sectorul public pentru a le transparentiza la nivelul întregii pieţe a muncii, nu numai al persoanelor familiare instituţiilor de stat.

Spre exemplu, printre ofertele de muncă de la stat disponibile ieri pe site-ul PublicJob.ro se numără funcţiile de director general şi director general adjunct (Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale), consilier asistent pentru Consiliul Judeţean Ilfov, inspector asistent în cadrul Primăriei Municipiului Săcele sau director executiv pentru Poliţia Locală a Municipiului Vaslui.

"Ideea acestui proiect este cu siguranţă o urmare a lipsei de transparenţă îngrijorătoare din întreaga activitate a administraţiei publice şi nu vorbesc numai despre procedurile de recrutare şi promovare, ci şi despre contractele de achiziţii publice. PublicJob.ro este de fapt un mijloc de informare directă, care îşi propune să prevină fraudele des întâlnite în cadrul concursurilor de recrutare din sistemul public", spune Cristian Botan. De altfel, pentru a evita cazurile frauduloase din sistemul de achiziţii publice, statul a introdus în anul 2006 Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP), operat de Agenţia pentru Serviciile Societăţii Informaţionale (ASS).

Printre altele, Cristian Botan mai precizează şi că un astfel de concept sporeşte şansele de reuşită pentru candidaţii care nu beneficiază de o "relaţie" sau "cunoştinţă", care să îi propulseze direct într-o funcţie public.


Potrivit analiştilor, ideea acestui portal este una binevenită pe o piaţă a muncii din sectorul public prea puţin transparentă, în care informaţia este fragmentată şi teama de competiţie deschisă este în continuă creştere.

"Un astfel de site este util în măsura în care fluidizează şi concentrează informaţia. Astfel, costurile unui candidat interesat să ocupe o funcţie publică sunt automat reduse, nemafiind obligat să caute pe diverse pagini de internet informaţii referitoare la locurile de muncă disponibile în instituţiile de stat", precizează analistul economic Laurian Lungu.

În ceea ce priveşte strategia de colectare a informaţiilor ce ţin de posturile vacante, tânărul antreprenor se bazează pe datele disponibile în mediul online, pe site-urile instituţiilor mai bine spus, precum şi pe cele disponibile în Monitorul Oficial, unde autorităţile sunt obligate să facă publice posturile scoase la concurs cu cel puţin 30 de zile înainte de data desfăşurării lui.

Cu toate acestea, nu toate posturile rămase vacante sunt publicate de autorităţile publice, fiind nevoie de şapte funcţii rămase neocupate pentru ca un nou candidat să fie angajat, potrivit deciziei de "îngheţare" a angajărilor din sectorul public anunţată în anul 2010 de Guvern.

În acelaşi an, în loc să se permită angajarea de personal pentru a face faţă volumului de muncă la care erau supuşi funcţionarii publici Agenţia Naţională Pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) a cheltuit aproape 22,5 milioane de euro pentru servicii IT care, spuneau reprezentanţii la acel moment, să ajute la îmbunătăţirea condiţiilor de muncă. "Este greu de crezut că un potenţial candidat fără conexiuni interne va afla vreodată despre vreun post vacant în situaţia în care nu parcurge zilnic drumul către instituţie pentru a verifica avizierul sau nu este abonat al Monitorului Oficial. Astfel, portalul îl scuteşte de acel drum zilnic, transmiţându-i săptămânal prin e-mail care sunt posturile disponibile la acel moment", explică Botan.

Lunar, peste 400 de posturi de funcţionar public sunt anunţate prin intermediul acestui portal. Iar cei care sunt interesaţi de un loc de muncă în sectorul public pot căuta oferte în funcţie de oraşul în care locuiesc, instituţia pe care o vizează, tipul postului şi chiar raza de apropiere.

În prezent, singura autoritate ce oferă un astfel de serviciu este Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici (ANFP), care publică însă posturile scoase la concurs numai pentru funcţiile de conducere şi doar pentru instituţiile publice care solicită acest lucru, potrivit direcţiei de comunicare a instituţiei.

Prin urmare, serviciul de publicare a locurilor de muncă de la stat oferit de ANFP (agenţie care înregistrează în prezent peste 123.300 de funcţionari publici) rămâne încă o tentativă, parţial transparentă la nivelul întregii pieţe a muncii. Însă nu şi din prisma reprezentanţilor ANOFM, mai precis a purtătorului de cuvânt Liliana Bogdan, care spune că România are o autoritate care se ocupă cu transparentizarea ofertelor de muncă din toate instituţiile publice, respectiv ANFP.

În ceea ce priveşte ofertele de muncă de pe platforma PublicJob.ro, Cristian Botan spune că ele se adresează atât candidaţilor cu studii superioare şi celor care au o vechime de unu până la nouă ani, precum şi celor care nu au absolvit învăţământul superior sau care nu au niciun fel de experienţă profesională.

Dacă utilizatorii site-ului dezvoltat de tânărul absolvent de administraţie publică beneficiază de un ghid al candidatului în care se oferă informaţii despre ceea ce trebuie să conţină un dosar de concurs, condiţiile generale pentru obţinerea unei funcţii publice, modul în care se desfăşoară un interviu, modul în care decurge concursul de recrutare sau chiar o secţiune care cuprinde legile aferente acestui sector, ANFP oferă doar o trimitere către actele normative disponibile pe site-ul Ministerului de Justiţie.

Având în vedere volumul de informaţii care trebuie "sortat" şi centralizat în fiecare zi, deşi principalele responsabilităţi îi revin, Botan spune că are şi o mică echipă de voluntari care îl ajută în redactarea anumitor materiale.

De altfel, platforma mai pune la dispoziţia tinerilor absolvenţi sau studenţilor care vor să lucreze în administraţia publică şi un program de internship (voluntariat) de trei luni, care va începe de la întâi octombrie. La finalul stagiului, tinerii vor primi un certificat de atestare a participării la program.

Începând cu data de 5 septembrie, Ziarul Financiar a decis să susţină această iniţiativă cu o trimitere către site-ul PublicJob.rode pe platforma www.zf.ro. lol! lol!





Ghioala Andrada
Global Mod
Global Mod

Posts : 730
Reputation : 5
Join date : 19/01/2012
Age : 18
Location : Hunedoara

View user profile

Back to top Go down

View previous topic View next topic Back to top


 
Permissions in this forum:
You cannot reply to topics in this forum