World of Metin

Antonescu: În cazul Diaconu, Senatul va fi convocat imediat după ce decizia Curţii Constituţionale apare în Monitorul Oficial

View previous topic View next topic Go down

Antonescu: În cazul Diaconu, Senatul va fi convocat imediat după ce decizia Curţii Constituţionale apare în Monitorul Oficial

Post by A.Levine on Sat Nov 24, 2012 9:09 am

Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, a declarat sâmbătă, la Suceava, că Senatul va fi convocat pentru a constata revocarea mandatului de senator al liberalului Mircea Diaconu după ce decizia Curţii Constituţionale va fi publicată în Monitorul Oficial.Antonescu a spus, într-o conferinţă de presă, că Senatul se poate convoca oficial doar după apariţia în Monitorul Oficial a hotărârii respective.

"Convocarea Senatului se poate face oficial doar după apariţia în Monitorul Oficial a acestei hotărâri. Nu ştiu dacă a apărut. De îndată ce apare facem convocare. Dacă apare şi luni putem să convocăm. Sunt proceduri legale pe care le îndeplinim", a spus Antonescu.

Mircea Diaconu îşi pierde mandatul de senator, după ce Curtea Constituţională a admis, miercuri, sesizarea Consiliului Superior al Magistraturii privind punerea în executare de către Senat a hotătârii judecătoreşti referitoare la incompatibilitatea politicianului.

A.Levine
Administrator
Administrator

Posts : 931
Reputation : 0
Join date : 19/10/2010
Age : 18
Location : Hunedoara

View user profile http://world-of-metin.big-forum.net

Back to top Go down

View previous topic View next topic Back to top


 
Permissions in this forum:
You cannot reply to topics in this forum