World of Metin

Timpul nu există, el fiind creat de creierul nostru, ca răspuns la gravitaţia Pământului

View previous topic View next topic Go down

Timpul nu există, el fiind creat de creierul nostru, ca răspuns la gravitaţia Pământului

Post by A.Levine on Sat Nov 24, 2012 9:24 am

Vă invit în acest articol să urmăriţi o conferinţă de 22 de minute a Dr. Wubbo J. Ockels, primul astronaut olandez, prin care acesta ne explică cât de iluzoriu este timpul, aceasta fiind creaţia creierului nostru, care s-a adaptat astfel gravitaţiei. Şi, dacă am putea trece dincolo de timp, câte lucruri minunate ni s-ar putea întâmpla. Am făcut un rezumat aproape fidel al acestei conferinţe…ideile sale sunt minunate…şi poate că ar trebui să judecăm lucrurile şi din această perspectivă.

Timpul e o creaţie a vieţii, ca răspuns la gravitaţie

Credeţi că poate sunteţi fiinţe cosmice. Credeţi că, dacă vă puteţi uita la cer, la Univers, atunci înseamnă că aţi înţeles Universul. Dar să ştiţi că nu sunteţi deloc fiinţe cosmice; sunteţi doar pământeni. Şi asta datorită unei ipoteze: timpul e o creaţie a vieţii, ca răspuns la gravitaţie. Dar oare ce înseamnă acest lucru? Poate ar trebui să ne amintim de un citat celebru al lui Descartes din secolul al XVII-lea: “Gândesc, deci exist”. Încercaţi şi un alt citat: “Trăiesc, deci timpul trece.”

Oamenii sunt cronocentrici

Afirmaţia “timpul e o creaţie a vieţii, ca răspuns la gravitaţie” are o implicaţie imediată, şi anume că timpul NOSTRU este creat de viaţa NOASTRĂ, ca răspuns la gravitaţia NOASTRĂ. Aceasta înseamnă că timpul devine “AL NOSTRU” şi devine o referinţă oriunde am privi. Noi suntem “cronocentrici”. La fel cum egiptenii credeau că Pământul este centrul tuturor, la fel şi noi credem că timpul nostru se află în centrul tuturor. Noi chiar spunem că în urmă cu 13,6 miliarde de ani în urmă Universul s-a născut. Şi am stabilit acest lucru în raport cu existenţa noastră, în raport cu “ACUM”-ul nostru. Dar credeţi că Universului îi pasă de asta?

Extratereştrii au o viaţă diferită, şi de aceea nu îi putem privi

Cu o gravitaţie diferită, o viaţă diferită poate genera un timp diferit. Iar acest lucru, i-ar face pe acei extratereştri să se uite foarte diferit la Cosmos. Întrucât noi ne uităm la Cosmos doar cu timpul nostru, putem vedea doar o mică parte din Univers. La fel, şi extratereştrii, pot vedea o altă mică parte din Univers. Şi, de aceea, noi nu putem vedea.

N-ar fi oare minunat să scăpăm de acest cronocentrism, la fel cum oamenii din Evul Mediu au scăpat de diocentrism, putând vedea mai mult din acest Univers? Desigur că putem.

Ce senzaţii simte un astronaut când nu are gravitaţia?

Dr. Wubbo J. Ockels a participat în 1985 la o misiune a spaţială a Agenţiei Spaţiale Europeană, devenind astfel primul astronaut olandez. El descrie senzaţia avută când a ajuns în spaţiu: “Eu mă aflam acolo, fără atmosferă, la -200 grade Celsius, fără viaţă, fără istorie. Şi uitându-mă jos pe Pământ, mi-am dat seama că tot ce e valoros, toată evoluţia vieţii a avut loc acolo jos (…) Atunci când te afli în spaţiu, nu simţi acest Pământ, nu-ţi simţi greutatea (…) Concluzia zborului meu spaţial a fost următoarea: nu spaţiul este unic, ci Pământul.”

Desigur că viaţa dezvoltată pe Pământ a fost modelată chiar de Pământ. Aici ne-am dezvoltat, aici umanitatea a evoluat. Iar în creierul nostru ne-am creat programe pentru a analiza lucrurile ce le vedem în jurul nostru. Dar unele din aceste programe nu funcţionează în spaţiu.

Cum apare, fiziologic, timpul în creierul unui om

Dar cum apare timpul la om? Omul, prin urechi, percepe acceleraţia. În spatele urechilor, avem ceva care se numeşte “otolit”; este un corpuscul calcaros, cu ajutorul căruia simţim acceleraţia, atunci când ne aflăm într-un vehicul în mişcare (maşină, tren sau avion). Einstein a spus că “gravitaţia ne accelerează”. Dar, în acelaşi timp, ochii noştri văd că nu ne mişcăm. Ochii sunt asemenea lui Newton (“gravitaţia ne atrage”), şi spun: “Nu mă mişc, stau nemişcat”. Sau “mă deplasez cu o mişcare uniformă”, căci, dacă te afli într-un tren şi nu priveşti afară, nu-ţi dai seama de diferenţa între viteza constantă şi statul pe loc. Aşadar, la nivelul urechilor, avem acceleraţia (adică km/h/unitate de timp), iar la nivelul ochilor avem km/h. Sistemul nervos central trebuie să integreze aceste senzaţii şi astfel e nevoit să creeze timpul. Pentru că diferenţa dintre cele (km/h/unitate de timp-km/h) formează timpul. Aşadar, sistemul nervos central integrează impulsurile de la otoliţi şi ochi şi creează timpul. Şi, desigur, e TIMPUL NOSTRU; noi îl creăm. Pentru că toţi oamenii percep acelaşi timp, am creat construcţii ca ceasul, dar totuşi este doar timpul nostru.

Programul “timp” creat de creier

Programul acesta (care creează consensul că suntem acceleraţi, în timp ce stăm nemişcaţi) e aproape perfect. Nu observaţi că vă mişcaţi, nu observaţi că sunteţi acceleraţi…staţi foarte confortabil. Dar acest program mai are unele scăpări, ca de exemplu, Soarele la apusul său îl percepeţi ca fiind mult mai mare…însă este doar o iluzie! Asta arată că programul creierului nostru nu este chiar perfect, dar e destul de bun pentru a păcăli oamenii noştri de ştinţă. Dar toţi filozofii, toţi gânditorii care vor să treacă dincolo de aparenţă, îşi dau seama că nu poţi fi păcăliţi de creierul lor.

Cum de viteza luminii e întotdeauna aceeaşi?

Să facem următorul experiment…măsurarea vitezei luminii. În urmă cu circa 100 de ani, am făcut o descoperire importantă: viteza luminii e întotdeauna la fel. Vă daţi seama? Dacă vă aflaţi pe Pământ şi vă veţi uita la o stea…şi veţi măsura viteza luminii, veţi descoperi că ea este de 300.000 km/s. Dar, şi dacă veţi merge cu avionul şi vă veţi uita la acea stea, viteza luminii rămâne la fel: 300.000 km/s. La prima vedere pare ireal…dar totuşi, e adevărat, căci prin experimentele fizice obţinem acelaşi rezultat. Iar Einstein a demonstrat acest lucru…în 1905, el a arătat că e=mc^2, baza pentru energia nucleară, doar pentru că s-a descoperit că viteza luminii este constantă.

Viteza luminii de 300.000 km/s e doar viteza noastră!

Aşadar, să facem un experiment. Să îndreptăm o armă cu laser spre Lună. De ce? Pentru că Luna se află la o distanţă convenabilă, la 380.000 de kilometri faţă de Pământ; lumina are viteza de 300.000 km/s, aşa că ia ceva mai mult de 1 secundă pentru ca lumina să ajungă pe Lună. Acolo, cei de la Apollo 11 au instalat un refractor de laser. Dacă trimitem raza laser către Lună, către refractor, acesta o reflectă înapoi spre noi, aşa că avem în total 2,5 secunde. Aşadar, viteza luminii (c) o putem măsura ca raportul dintre: 2 * 380.000 km (distanţa dintre Pământ şi Lună şi înapoi) şi 2,5 secunde (cât îi trebuie luminii să se întoarcă spre Pământ). Deşi distanţa (2 * 380.000 km) este una universală sau cosmică, timpul (de 2,5 secunde) este al nostru. Şi astfel, am demonstrat că VITEZA LUMINII este A NOASTRĂ. E viteza noastră a luminii, întrucât timpul e creat de viaţa noastră, ca răspuns la gravitaţia care ne afectează.

Viaţa creează timpul şi timpul creează viaţa

Ca fizician nu pot vorbi aşa, dar ca filozof, da. Hilderberg a spus odată că viaţa şi timpul se determină reciproc unul pe celălalt…cu alte cuvinte viaţa creează timpul şi timpul creează viaţa. Pentru un filozof nu e ceva nou în a spune că noi creăm timpul. Dar, fiziologic nu e deloc ciudat că noi trebuie să creăm timpul în creierul nostru…prin experimente putem arăta că noi suntem creatorii timpului. Însă trebuie să-i convingem de acest lucru şi pe fizicieni, întrucât aceştia încă cred că timpul e universal. Dacă noi murim, timpul încă s-ar afla acolo.

Ce fel de concluzii putem trage? În primul rând, că viteza luminii e a noastră. În urmă cu 100 de ani, oamenii erau atât de surprinşi să constate că experimentele arătau întotdeauna aceeaşi viteză a luminii. Dar e normal să fie aşa, pentru că e viteza noastră… Am potrivit ceasurile la fel, astfel încât nu se putea înregistra decât aceeaşi valoare.

Noi vedem doar 2% din Univers

În al doilea rând, concluzia va fi dezamăgitoare pentru astrofizicieni: deoarece vedem doar o mică parte din Univers, limita vizibilităţii noastre o constituie de fapt sfârşitul Universului pe care-l vedem, care e numit “limita Universului” sau Big-Bang; dar acest lucru e o iluzie. Marea parte a Universului pe care nu-l observăm îl numim “energia întunecată” şi “materia întunecată”; aceasta e de 95% astăzi, dar peste câţiva ani vom ajunge la concluzia că reprezintă 98% din Univers.

În al treilea rând, pentru a unifica formulele fizice ale gravitaţiei cu cele din fizica cuantică, trebuie să înlocuim timpul cu gravitaţia, întrucât timpul nu este independent de gravitaţie, ci este o funcţie a ei, şi asta întrucât timpul este creat de noi, care, la rândul nostru, suntem influenţaţi de gravitaţie.

Să ieşim din acest cronocentrism!

Dar cea mai importantă concluzie ar fi aceea că, dacă am ieşi din acest cronocentrism, atunci am putea observa viaţa extraterestră. Să spunem acest lucru într-un context al istoriei:
* în urmă cu peste 2.000 de ani, credeam că Pământul se află în centrul Universului; aveam o viziune geocentrică.
* am învăţat după Evul Mediu (în 1543), că nu Pământul se află în centrul Universului, ci Soarele; astfel, am căpătat o viziune heliocentrică.
* în jurul anului 1900, am învăţat că viteza luminii e constantă, aşa că am pus timpul nostru în centru.

De aceea, poate ar fi timpul să ne lepădăm de cronocentrism, să nu mai ne mai trăim viaţa în funcţie de timp şi să aflăm ce este dincolo. Mii de oameni de ştiinţă ar putea lucra la noi tehnologii, la noi calculatoare, la noi telescoape, în care să nu mai luăm ca referinţă timpul. Să ne imaginăm că oamenii de ştiinţă, cu aceste noi tehnologii, se vor strânge într-o încăpere uriaşă şi vor avea în faţă un ecran.

A.Levine
Administrator
Administrator

Posts : 931
Reputation : 0
Join date : 19/10/2010
Age : 18
Location : Hunedoara

View user profile http://world-of-metin.big-forum.net

Back to top Go down

View previous topic View next topic Back to top


 
Permissions in this forum:
You cannot reply to topics in this forum